Turiștii care vor ajunge la Poiana Brașov în aceste zile vor putea schia în condiții bune pe patru din cele șapte pârtii din stațiune, stratul de zăpadă măsurând 30 de centimetri, după ce au fost puse în funcțiune tunurile de zăpadă întrucât temperaturile din ultima perioadă au fost pozitive.
Potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, se schiază în condiții foarte bune pe pârtia Lupului, în partea superioară, până la telescaunul Ruia, și în condiții bune pe pârtiile Sulinar, Drumul Roșu și Bradul, starea zăpezii fiind bună. Stratul de zăpadă măsoară aproximativ 30 de centimetri, atât în Postăvarul, cât și pe pârtia Bradul.
Pentru înzăpezirea pârtiilor s-au folosit instalațiile de producere a zăpezii artificiale, temperaturile înregistrate în ultimele zile fiind cuprise între 0 și 8 grade Celsius.
De asemenea, sunt funcționale instalațiile pe cablu: telegondola, Telescaunul Ruia și Teleschi Bradul.
Începând din acest sezon, tarifele pe transportul pe cablu în Poiana Brașov au crescut cu 3-5 procente, în urma unei hotărâri de Consiliu Local.
O urcare sau o coborâre cu telecabinele din Poiana Brașov costă 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copiii între 6 și 12 ani. Urcarea și coborârea costă 35 de lei pentru adulți și 17 lei pentru copii. În ceea ce privește accesul pe puncte la telecabine, telegondolă, telescaune și teleschiuri, cea mai ieftină cartelă, de 6 puncte, costă 30 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii, iar cea mai scumpă, cu 240 puncte costă 530 lei pentru adulți și 290 lei pentru copii.
De asemenea, iubitorii sporturilor de iarnă pot opta și pentru abonamente la transportul pe cablu, care diferă în funcție de ore, prețul încadrându-se între 60 și 100 de lei. Pe zile, un abonament de o zi cu urcări nelimitate costă 140 de lei (80 de lei pentru copii), iar pentru 10 zile din sezon, consecutive sau nu – 1.000 de lei (600 de lei pentru copii). Sezonul de schi în Poiana Brașov a fost deschis înainte de Crăciun.